Specialist în domeniul
biblioteconomiei şi managementului, doctor în ştiinţe economice. S-a născut la
6 mai 1954, în s. Verejeni - Teleneşti, în familia funcţionarilor Veniamin şi
Valentina Ghinculov, înrudiţi cu distinse familii de cărturari şi proprietari
basarabeni, printre care şi Iacob Ghinculov, fondatorul primei Şcoli
Lancasteriene din Chişinău (1824).Studii: şcoala medie din
Teleneşti (1971), Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Biblioteconomie
şi Bibliografie (1975), Academia de Studii Economice din Moldova, Facultatea de
Management (1998), doctorantura Academia de Studii Economice din Moldova
(1999-2002).Cariera profesională:
Universitatea de Stat, Biblioteca Ştiinţifica, 1974 – 1977, Biblioteca
Republicană Tehnică, 1977 - 1980. Revine la Biblioteca Universităţii de Stat
din Moldova în funcţia şef serviciu la biblioteca Facultăţii de Economie
(1980-1987). În 1987-1989 a deţinut postul de director la Biblioteca din oraşul
Kabul, Afganistan. În anul 1989 revine la Chişinău şi activează în continuare
la Universitatea de Stat din Moldova (1989-1991). O dată cu întemeierea
Academiei de Studii Economice din Moldova a fost organizată Biblioteca
Ştiinţifică, unde din anul 1991 până în prezent exercită funcţia de director. A
reuşit să constituie o bibliotecă, un centru de excelenţă de informare şi
documentare, care susţine activ procesul de studii şi cercetare în domeniul
economiei.Şi-a manifestat pe deplin
talentul de manager şi a înaintat rapid în carieră pe măsură ce s-au extins
domeniile de activitate. S-a dovedit a fi un conducător inteligent şi cu multe
idei novatoare. S-a implicat în realizarea strategiilor Academiei de Studii
Economice din Moldova şi a sprijinit multiple proiecte educaţionale,
ştiinţifice şi biblioteconomice. La 27 sept. 2002 a susţinut cu succes teza de
doctor în ştiinţe economice Perfecţionarea managementului resurselor
informaţionale şi documentare ca factor de dezvoltare a societăţii
informaţionale în Republica Moldova. A contribuit la stabilirea a mai multor
relaţii de colaborare cu biblioteci din: România, Franţa, Olanda, Danemarca,
Germania, Marea Britanie, SUA, Norvegia, Rusia, ţările CSI ş. a. (60 de state).
A organizat cu succes Conferinţa Internaţională „Copyright: Enabling Access or
Creating Roadblocks for Libraries” în colaborare cu Organizaţiile
Internaţionale IFLA (The International Federation of Library Associations and
Institutions), EBLIDA (The European Bureau of Library, Information and
Documentation Associations) şi eIFL (Electronic Information for Libraries). În
cadrul ASEM a Inaugurat Centrul de Informare Publică a Băncii Mondiale, cu
participarea şi suportul financiar al Oficiului Băncii Mondiale în Moldova şi
Centrul de Informare şi documentare a Uniunii Europene.Deţine funcţia de Preşedinte al
Consorţiului REM (Resurse Electronice pentru Moldova). Profesionalismul Silviei
Ghinculov este dovedit de diverse lucrări în domeniul managementului resurselor
informaţionale, apărute în presa de specialitate, de participări la conferinţe,
simpozioane naţionale şi internaţionale.Este membru în colegiu de
redacţie a revistelor: Revista Română de biblioteconomie şi ştiinţa informării
(Bucureşti), ECOFORUM, Revista de Turism (Suceava), Confluenţe Bibliologice
(Bălţi).Participantă la
manifestări culturale şi ştiinţifice internaţionale: Conferinţa anuală a
Asociaţiei bibliotecarilor din România, (1992, 1995, 1996, 1997, 2013, 2014,
2015), Conferinţa IFLA, China, Beijing (1996), Israel, Ierusalim (2000); Conferinţa
„Libraries and Associations in the Transient World: New Technologies and New
Forms of Cooperation”, Ucraina, Sudak (1997, 2003); stagiu de documentare în
biblioteci din Germania: Berlin, Hanover, Kiel (1999); 2006, SUA, Universitatea
Carolina de Nord, Universitatea Dunărea de Jos Galaţi (2002), ASE Bucureşti
(2002, 2006, 2010). Comunicări la numeroase foruri internaţionale: Seminarul
internaţional „Democraţia şi sistemul de învăţământ în Danemarca”, Viborg
(2000); Annual General Assembly al coordonatorilor ElFL Direct, organizat de
Programul Regional OSI: Budapesta, Ungaria (2001), Sankt-Petersburg, Rusia
(2002), Sardinia, Italia (2003), Aman, Iordania (2006), Alexandria, Egipt
(2010), Erevan, Armenia (2012), Istanbul,
Turcia (2014), Chişinău, Moldova (2016);
Conferinţa internaţională „Internet and Library Information Resources in
Science, Culture, Education and Business”, Buhara, Uzbekistan (2002);
Conferinţa internaţională „Le management de la transition”, Universitatea
„Valahia” din Târgovişte, România (2002); Conferinţa internaţională BIT +
(2002, 2003); Conferinţa internaţională a Cluburilor „Sorooptimist”, Nairobi,
Kenya (2003); Reuniunea echipei proiectului
„Dezvoltarea noilor servicii informaţionale pentru Învăţământul Economic
superior din Moldova”, Universitatea „Transilvania”, Braşov, România, (2013); Simpozionul
Internaţional „To new best practices in management research and development in
EU countries”, Conferinţa Internaţională „European Research Development
Horizont 2020”, Universitatea Ştefan cel Mare”, Suceava, România (2013); Conferinţa
Internaţională „Promovarea egalităţii de şanse în educaţie şi cultură: rolul
bibliotecilor” În cadrul Proiectului
„Dezvoltarea noilor servicii informaţionale pentru Învăţământul Economic
superior din Moldova”, finanţat de Programul Norvegian de Cooperare cu Eurasia
în domeniul învăţământului superior, Academia de Studii Economice din Moldova,
Universitatea din Bergen, Norvegia, Chişinău, R. Moldova (2013); 7th
Qualitative and Quantitative Methods in Libraries International Conference,
International Society for the Advancement of Science and Technology,Paris,
Franţa. (2015); QQML 2016. 8th
Qualitative and Quantitative Methods in Libraries International Conference,
ISAST: International Society for the Advancement of Science and Technology,
Londra, Marea Britaniei (2016); Proiectul
TEMPUS „Servicii Informaţionale Moderne pentru Îmbunătăţirea Calităţii
Studiilor” (MISISQ) (2013 -
2016); The Fourth European Conference on Information Literacy (ECIL),
Association of Libraries of Czech Universities, Praga, Republica Cehă (2016).
Coordonator de Proiect (2011 –
2014) „Dezvoltarea noilor servicii informaţionale pentru Învăţământul Economic
superior din Moldova” finanţat de Fundaţia EURASIA, realizat în parteneriat
între Academia de Studii Economice şi Universitatea din Bergen, Norvegia;
Proiect (2016 – 2019) “Modernizarea serviciilor
bibliotecilor universitare din Moldova” realizat în parteneriat între
Academia de Studii Economice şi Universitatea din Bergen, Norvegia.
Este decorată cu Medalia de
onoare a Republicii Afganistan – 1988; Medalia „Meritul Civic” – 1988; Medalia
„Mihai Eminescu” – 1996, Ordinul Gloria Muncii – 2013.
Publicatii:
Colectivul ASEM la cea de-a 20-a aniversare / Acad. de Studii Economice a Moldovei ;
coord.: Silvia Ghinculov. - Chişinău : ASEM, 2011. - 256 p. : il. - ISBN
978-9975-75-573-3.
·
Grigore Belostecinic - promotor al ştiinţei, învăţământului şi reformelor economice (studiu biobibliografic)
/ Academia de Studii Economice din Moldova ; resp. şi coord. al. ed.: Silvia
Ghinculov ; red. Galina Cotelea. - Chişinău : ASEM, 2010. - 331 p. : foto. - La
ed. au colab.: Natalia Cheradi, Maria Vatamanu, Ala Iarovaia, Svetlana
Studzinschi, Elena Pancratov, Stela Pascal, Ana Gudima, Victoria Postolachi,
Nona Ionaş, Elena Railean. - ISBN 978-9975-75-494-1.
·
Ghinculov, Silvia. Managementul informaţional în instituţiile infodocumentare / Silvia
Ghinculov ; red. Ala Rusnac ; rec. Rodica Hâncu, Ilie Costaş. - Chişinău :
Epigraf, 2007. - 112 p. - Apare cu sprijinul financiar al Progr. Informaţional
al Fundaţiei Soros-Moldova. - ISBN 978-9975-924-24-5.
2013
· GHINCULOV,
Silvia, CHERADI, Natalia. Alexe Rău - personalitate înzestrată cu un talent de
cercetător. In: Omul oglindirii polivalente. Chişinău: BNRM, 2013,
p.21-22.
· GHINCULOV,
Silvia, CHERADI, Natalia. Dezvoltarea noilor servicii informaţionale pentru învăţământul
economic superior din Republica Moldova. In: Conferinţa Ştiinţifică
Internaţională „60 de ani de învăţământ economic superior în Republica Moldova:
prin inovare şi competitivitate spre progres economic”, 27-28 septembrie
2013, Academia de Studii Economice din Moldova. Vol.2. Chişinău: ASEM, 2013,
p.337-340. ISBN 978-9975-75-674-7.
· GHINCULOV,
Silvia, CHERADI, Natalia. Reflecţii asupra personalităţii lui Mircea Regneală.
In: Biblioteconomia românească la început de secol XXI: omagiu profesorului
Mircea Regneală la 70 de ani. Constanţa: Ex Ponto, 2013, p. 275-277. ISBN
978-606-598-283-3.
· GHINCULOV,
Silvia. Biblioteca Ştiinţifică ASEM în sprijinul instruirii şi cercetării
academice. Curierul economic. 2013, nr. 6-7, aprilie, p. 13.
·
GHINCULOV,
Silvia. The role of the university library in ensuring the information of
science [online] In: ECOFORUM. Volume 2, Issue 1(2), 2013, p.66-69.
ISSN: 2344 – 2174.
2014
·
Ghinculov, Silvia. Egalitatea de șanse din perspectiva accesului la educație și la
informație / Silvia Ghinculov // Conferința internațională „Promovarea
egalității de șanse în educație și cultură: rolul bibliotecilor”, 12 decembrie
2013. - Chișinău, 2014. - P. 116-124. - ISBN 978-9975-75-682-2.
·
GHINCULOV, Silvia,
CHERADI, Natalia. Cooperarea moldo-română-norvegiană în dezvoltarea durabilă a serviciilor informaţionale pentru învăţământ şi
cercetare. Revista Română de biblioteconomie şi ştiinţa informării. Bucureşti. 2014, nr. 2, p.
37-42. ISSN 1841-1940.
· GHINCULOV, Silvia.
Biblioteca Ştiinţifică ASEM în sprijinul instruirii şi cercetăriiacademice. In:
Curierul Economic. 2014. nr. 3-4. Martie. p. 13.
·
GHINCULOV, Silvia.
Cuvânt de deschidere la Conferinţa Internaţională „Promovarea egalităţii de şanse în educaţie şi cultură: rolul
bibliotecilor”. In „Promovarea egalităţii de şanse în educaţie şi cultură:
rolul bibliotecilor”, conf. int. Chişinău: ASEM, 2014, p. 7-9. ISBN
978-9975-75-682-2.
· GHINCULOV, Silvia.
Egalitatea de şanse din perspectiva accesului la educaţie şi la informaţie. In „Promovarea
egalităţii de şanse în educaţie şi cultură: rolul bibliotecilor”, conf.
int. Chişinău: ASEM, 2014, p. 116-124. ISBN 978-9975-75-682-2.
· GHINCULOV, Silvia.
Mecanismele de promovare şi de popularizare a ştiinţei economice. In: Integrarea prin cercetare şi inovare: Conferinţa
ştiinţifică internaţională, 10-11 noiembrie. Chişinău: CEP USM, 2014, p. 29-32. ISBN
978-9975-71-569-0.
2015
·
ŞPAC , Ion,
GHINCULOV, Silvia . Revista „Basarbia economică” (1919 1940): cercetare
bibliografică . Bibl. Şt. a Acad. de Studii Econ. a Moldovei, Bibl. Şt.
Centrală „Andrei Lupan” a Acad. de Ştiinţe a Moldovei. Chişinău: Departamentul
Editorial-Poligrafic al ASEM, 2015. 191 p. ISBN 978-9945-75-734-8.
·
De
la Luca Pacioli la contabilitatea modernă [Resursă electronică]. Acad. de Studii Econ. a Moldovei,
Bibl. St.; alcăt.: Silvia Habaşescu, Alla Iarovaia, Elena Pancratov [et al.].
coord.: Silvia Ghinculov. Chisinãu, 2015. ISBN 978-9975-75-733-1.
· GHINCULOV,
Silvia, CHERADI, Natalia, RAILEAN, Elena, NICUŢĂ, Ina. Particularităţile
consumului informaţional al doctoranzilor în procesul de cercetare ştiinţifică.
În: Conferinţa ştiinţifică internaţională „Competitivitatea şi inovarea în
economia cunoaşterii”: Culegere de articole selective, 25-26 sept., 2015. Chişinău:
ASEM, 2015. Vol. 4: Partea a II-a, p. 82-87. ISBN 978-9975-75-777-5.
·
GHINCULOV,
Silvia. Biblioteca Ştiinţifică ASEM în sprijinul instruirii şi cercetării
academice. In: Curierul Economic. 2015, nr. 4-5 (261-262). p. 13.
· GHINCULOV,
Silvia. Consorţiul REM - parteneriat durabil pentru asigurarea accesului la
conţinut digital. In: Conferința științifică națională cu participare
internațională „Integrare prin cercetare și inovare”, 10-11 noiembrie 2015.
Rezumatele comunicărilor.Științe sociale.Chişinău:CEPUSM,2015,p.71-73.ISBN
978-9975-71-704-5.
· GHINCULOV, Silvia.
Revista “Basarabia Economică”–sursă valoroasă pentru cercetare economică[online].
În:Revista bibliotecilor universitate Bibliouniversitas@ABRM. 2015,
nr.2.
2016
·
Academia de Studii Economice a Moldovei: 25 de ani de
ascensiune. Studii, cercetări, publicaţii [Resursă electronică] : Bibliografie (1991–2016) / Academia de Studii
Economice a Moldovei, Biblioteca Ştiinţifică ; resp. şi coord. Vadim Cojocaru,
Silvia Ghinculov ; alcăt.: S. Habaseşcu, S. Studzinschi, A. Iarovaia, E.
Pancratov, P. Melnic, S. Pascal, I. Nicuţă.
Chişinău: [s. n.], 2016. 883 p.
Doctori Honoris Causa ai Academiei de
Studii Economice a Moldovei / Grigore Belostecinic (coord.), Nicolae Brânzilă,
Andrei Prodan, Silvia Ghinculov. – Ed. a 2-a. - Chişinău : ASEM, 2016
(„Tipografia centrală”). - 108 p. – (25 sept. 2016 25 de ani de la fondarea
ASEM). - ISBN 978-9975-75-820-8.
·
Lucrări de artă din Colecţia Academiei de Studii
Economice a Moldovei / Acad. de Studii Econ. a Moldovei ; coord. şi alcăt. Silvia Ghinculov,
Natalia Cheradi; machetatori: Ana Gudima, Ana Muntean ; trad.: Nona Ionaş ;
fotogr.: Iurie Foca. Ed. a 2-a. Chişinău: ASEM, 2016. 140 p. ISBN 978-9975-75-812-3.
·
GHINCULOV, Silvia. Revista „Basarabia economică” – sursă pentru cercetare
ştiinţifică. In: Conferinţa Ştiinţifică
naţională cu participare internaţională „Integrare prin cercetare şi inovare”,
28-29 septembrie 2016. Rezumatele comunicărilor. Ştiinţe sociumanistice.
Chişinău: CEP USM, 2016. vol. 1., p. 297-300. ISBN 978-9975-71-813-4.
·
LANDOY, A., GHINCULOV, S., REPANOVICI, A., CHERADI, N. Open Access policies
and experiences in Norway, Romania and Moldova. In: Book of Abstracts of the 8th Qualitative and Quantitative Methods in
Libraries International Conference (London, UK: 24-27 May, 2016). London:
ISAST: International Society for the Advancement of Science and Technology,
2016, p. 96-97. ISBN 978-618-5180-12-6.
·
LANDOY, A., GHINCULOV, S., REPANOVICI, A., CHERADI, N. The Challenge of
Information Literacy in Academic Libraries in the Republic of Moldova. In: The Fourth European Conference on
Information Literacy: (ECIL). October 10th-13th, 2016, Prague, Czech
Republic: abstracts. Prague: Association of Libraries of Czech Universities,
2016, p. 142. ISBN 978-80-270-0530-7.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu